|
catisor
Membru
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 63
|
|
II.
Domnule Director,
Subsemnatul, Mirel Rădulescu,/ Subsemnata, Mirela Rădulescu, domiciliat/ domiciliată în Ploieşti, pe Bulevardul Primăverii, numărul 17, elev/elevă în clasa a VIII-a B ,la Şcoala cu clasele I - VIII „Nichita Stănescu", vă rog să binevoiţi a-mi aproba transferul la clasa a VIII-a A din aceeaşi şcoală.
Menţionez că solicit acest lucru, întrucât îndeplinesc toate condiţiile cerute.
(Ploieşti, 18.06.2007
Mirel/Mirela Rădulescu
________Domnului Director al Şcolii cu clasele I - VIII ,,'Nichita Stănescu", Ploieşti
III.
Aparţin genului liric creaţiile literare în care se exprimă în mod direct idei, gânduri, sentimente. „Vocea" care comunică prin intermediul imaginilor artistice gândurile şi sentimentele este eul liric, ale cărui mărci lexico-gramaticale sunt: limbajul expresiv, frecvenţa verbelor şi a pronumelor de persoana I şi a II-a singular şi plural, punctuaţia expresivă etc. O altă trăsătură a textului liric este structura specifică: e scris, de regulă, în versuri grupate în strofe, iar expresivitatea e sporită de muzi¬calitatea realizată prin rimă, ritm şi măsură.
Clara noapte de Tudor Arghezi este un text liric în care se descrie un peisaj în timpul nopţii; mesajul poetic se construieşte prin surprinderea stărilor sufleteşti ale celui care-1 contemplă. Peisajul nocturn descris se află la graniţa dintre real şi magic.
Poezia este alcătuită din două cvintete (strofe a câte cinci versuri) care surprind imaginea lunii, reflectată în apă în timpul nopţii.
Măsura versurilor este de 15-16 silabe, permiţând astfel descrierea detaliilor.
Poezia este un pastel, după cum o relevă chiar titlul Clara noapte.
Atmosfera este calmă, chiar dacă vântul şerpuieşte printre crengi de sălcii verzi sau nalta trestie răsună; şoaptele ele¬mentelor naturii te fac să te pierzi în acest cadru de basm. Adresarea la persoana a II-a a eului liric, în şoapta lor te pierzi adâncit, se îndreaptă către orice cititor care îşi imaginează un astfel de peisaj.
În strofa a doua, eul liric subiectiv îşi întăreşte prezenţa prin interjecţia oh şi forma pronominală -mi din sintagma ochii-mi. în final, tabloul de natură statică este străbătut de cântecul unui grangur: Tainic cântă-n ulmul falnic singuraticul cin/lor.
Întreaga natură este surprinsă prin descriere.
Spaţiul este delimitat pe orizontală şi are drept componente lacul, trestia şi sălciile verzi. Legătura dintre planul cosmic şi cel terestru este făcută de razele lunii care se reflectă în apă.
Apariţia păsării, în a doua strofă, este un element de detaliu care scoate în lumină viaţa naturii.
Legătura om-natură este evidenţiată încă din prima strofă. Peisajul magic îl îndeamnă pe cititor la visare, la melancolie. Asemeni razelor lunii care se reflectă în oglinda lacului, privi¬torului i se reflectă clară balta în ochi.
De la început, prin intermediul inversiunilor clara undă şi alba lună, precum şi prin epitetul cromatic argintoasă, se ac¬centuează luminozitatea şi strălucirea peisajului nocturn. Vraja tabloului este intensificată prin imagini dinamice şi auditive. Surprinzătoare în acest sens este sinestezia realizată prin ima¬ginea vântului care şerpuieşte printre crengi de sălcii verzi asemenea unei ape curgătoare. Epitetul cromatic verzi se înscrie pe aceeaşi linie a realizării unui tablou încărcat de vitalitate.
Cu toată luminozitatea peisajului, eul contemplativ este cu¬prins de nostalgie, idee reliefată printr-un alt epitet şi prin imagini auditive: Răsfoirea lor e tristă şi în şoapta lor te pierzi. Peste uşoara mişcare a elementelor naturii se aşterne liniştea, visul dulce al reflexelor de lună, care apropie planul terestru de planul cel cosmic, cerul trimiţându-şi astfel binecuvântarea peste pământ.
În strofa a doua se insistă, prin epitet şi inversiune, pe asocierea tabloului nocturn cu un tărâm de vis, ireal: Noaptea clară într-un basmu de magie schimbă balta. Nostalgia eului liric se preschimbă în încântare, sentiment evidenţiat de inter¬jecţia exclamativă şi de metaforă: Oh, ce aur curge-n trestii. Substantivul aur, precum şi imaginea trestiilor ce cad una peste alta apar ca un simbol al bogăţiei şi al abundenţei.
Locuţiunea adverbială peste tot, epitetul plăceri nespuse şi metafora bat din aripile lor scot în lumină starea de bucurie a fiinţei la contemplarea peisajului: Peste tot plăceri nespuse bat din aripile lor. Misterul nopţii este reliefat încă o dată prin inversiuni: Tainic cântă-n ulmul falnic singuraticul cinflor.
O melodicitate aparte creează verbul a doini, prin care cân¬tecul păsării este asociat cu cel mai profund cântec aparţinând doar românilor. Această personificare evidenţiază legătura strânsă dintre om şi natură. Percepţia subiectivă asupra mediului exte¬rior, influenţa acestuia asupra trăirilor personale sunt reliefate în finalul textului printr-o imagine sinestezică: Şi în ochi-mi se răsfrânge, clară, balta. Graniţele dintre om, cer şi pământ sunt estompate, creându-se astfel impresia de armonie universală..
Textul are o dinamică interioară sugerată de verbele de miş¬care: se mişcă, şerpuieşte, curge, verbe ce întăresc zgomotul interior al naturii.
Titlul poeziei sugerează momentul contemplării naturii; în antiteză cu substantivul noapte apare adjectivul clara, alcătuind un sugestiv epitet calificativ, antepus. Se creează astfel un oxi¬moron, prin care sunt evidenţiate sentimentele eului liric de încântare în faţa tabloului nocturn.
Aşadar, Clara noapte de Tudor Arghezi este un text liric, întrucât elementele naturii sunt asociate cu sentimentele eului liric, provocate de contemplarea cadrului natural (melancolia, starea de visare şi încântarea).
3.8KB
|
|
