|
catisor
Membru
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 63
|
|
III.
Selectat din schiţa Triumful talentului, scrisă de I.L. Caragiale, fragmentul dat are ca temă încercarea tânărului Niţă Ghiţescu de a-şi pune în valoare talentul de a scrie frumos.
Niţă Ghiţescu este personajul principal al textului, deoarece întreaga acţiune se concentrează în jurul trăsăturilor şi faptelor sale.
Portretul acestuia se conturează încă din prima frază printr-o prezentare făcută de către narator, care-1 descrie, raportându-1 la camaradul său, Ghiţă Niţescu. Apropierea dintre cei doi este evi¬denţiată şi prin jocul de cuvinte produs de alegerea unor nume cu sonoritate asemănătoare: Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu.
Prima ipostază în care este surprins personajul este aceea de elev într-o şcoală de provincie (au fost odată-ntr-o şcoală de pro¬vincie doi buni camarazi), în care se remarcă, nu numai în compa¬raţie cu Ghiţă Niţescu, ci faţă de toţi ceilalţi copii prin talentul lui la scris, de care se minuna toată lumea.
Naratorul insistă asupra acestei calităţi, prin cuvinte elogioase, semnificativă în acest sens fiind comparaţia pe care o face între caietul lui Niţă Ghiţescu şi perfecţiunea scrisului de tipar: puse alături, caietul lui ai fi zis că este modelul de caligrafie tipărit, iar modelul de caligrafie, scris de mână.
Folosirea verbului la persoana a II-a singular accentuează tonul admirativ, sugerând ideea că oricine ar putea confirma această afirmaţie. Calitatea aceasta ieşea însă mai clar în evidenţă prin comparaţia cu prietenul său, care scria nu se poate mai urât.
Cea de-a doua voce, care completează prin acelaşi procedeu al caracterizării directe portretul personajului, îi aparţine dascălului său, căruia i se atribuie un îndemn prin care îi arată calea pe care ar putea s-o urmeze în viaţă, ţinând cont atât de darul cu care este înzestrat, cât şi de neajunsurile existenţei lui (e fără părinţi, nu e prea deştept şi nici harnic nu e): va trebui să-şi câştige existenţa cu condeiul. încrederea dascălului în reuşita lui se bazează şi pe faptul că tânărul avea un comportament bun: cum te ştiu că n-ai purtări rele, cu vremea ai să-naintezi.
O altă ipostază este aceea a tânărului ajuns în capitală.
Voinţa de a-şi schimba soarta şi simţul realităţii sunt trăsături evidenţiate prin fapte. Astfel, ştiind că fără ajutor nu va izbândi, încearcă să cunoască mulţi oameni şi să-şi scoată în lumină ta¬lentul: A făcut cunoştinţă ba cu unul, ba cu altul, recomandându-şi talentul. Fire optimistă, nu renunţă la căutări, chiar dacă nu se alege din toată strădania lui decât cu complimente şi dovezi de admiraţiune. Ca o răsplată a răbdării, pe neaşteptate, este anunţat că are şanse să ocupe unul dintre cele trei posturi de copişti de la Ministerul de Interne.
Atitudinea de după examen dovedeşte o umbră de îndoială în privinţa reuşitei {deşi dictarea mersese cam prea iute...), dar îşi păstrează, calmul: a zâmbit mulţumit de sine, încrezător în pri¬ceperea sa Faptul că numele său nu se regăseşte pe lista celor admişi în momentul în care se anunţă rezultatele îi provoacă însă dezamăgire: Şi ce frumos scrisesem, domnule! a zis Niţă, mâhnit... Sentimentul trăit de personaj este reliefat atât de exclamaţie, cât şi de adjectivul mâhnit.
Revenirea lui Niţă la starea sa optimistă este sugerată în ultima parte a fragmentului: N-a trecut o săptămână şi iată că s-a publi¬cat concurs pentru un post de perfect caligraf la acel ultim mi¬nister... Adjectivul ultim accentuează ambiţia băiatului, lăsând să se înţeleagă faptul că acesta umblase pe la toate ministerele pentru a găsi de lucru. Cuvântul dar aduce însă,în prim-plan ideea că neprevăzutul şi-a făcut din nou loc în viaţa lui Niţă Ghiţescu: Dar, în ajunul concursului, se-ntâmplă, cum se-ntâmplă în orice poveste... întrebarea retorică să se-ntâlnească - cu cine? şi inver¬siunile vechea lui cunoştinţă, bunul său camarad de odinioară sugerează parcă ghinionul repetat al personajului, amplificându-1: deşi pare a fi pe drumul cel bun, intervine mereu câte ceva care îl împiedică să reuşească.
Trăsăturile lui Niţă Ghiţescu (statornicia în prietenie, ambiţia, răbdarea, perseverenţa, simţul realităţii) sunt accentuate în relaţia cu celelalte personaje. încă de la începutul textului, reiese faptul că Niţă a ştiut să fie un bun camarad. Firea sa deschisă, sociabilă, se remarcă şi din bucuria regăsirii bunului său camarad de odinioară.
În relaţia cu cei de alt statut social (cu dascălul şi, mai ales, cu un domn membru din comisie) dovedeşte modestie şi simplitate. Comportamentul său este politicos: apoi a înmânat-o cu mult res¬pect unui domn membru.
El ştie, de asemenea, să se adapteze timpului său, în care nu poate reuşi de unul singur: a făcut cunoştinţă ba cu unul, ba cu altul.
Deşi admirat pentru talentul deosebit la scris, personajul stâr¬neşte compasiune prin ghinionul pe care îl are de a nu se putea realiza, în ciuda faptului că i se recunoaşte competenţa în domeniul pe care şi-1 alege.
Remarca naratorului cum se-ntâmplă în orice poveste eviden¬ţiază caracterul general-valabil al concluziei ce se poate deduce din text: realitatea cu care se confruntă deseori omul în viaţă dovedeşte că meritele şi calităţile cuiva nu sunt întotdeauna suficiente în viaţa de zi cu zi.
3.8KB
|
|
