|
catisor
Membru
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 63
|
|
III.
Genul dramatic cuprinde operele literare scrise cu scopul de a fi reprezentate pe scenă, dialogul fiind modul de expunere pre¬dominant; acţiunea se dezvoltă în jurul unui conflict dramatic; textul dramatic se organizează în acte, scene sau tablouri, având o aşezare specifică în pagină; de asemenea, sunt prezente indica¬ţiile scenice care au rolul de a fixa decorul şi de a marca atitudi¬nea, comportamentul personajelor.
ÃŽn primul rând, fragmentul citat din piesa Geamandura îşi de¬monstrează caracterul dramatic prin prezenţa dialogului, ca mod de expunere predominant.
ÃŽn al doilea rând, textul se împarte în acte şi tablouri, având o aşezare specifică în pagină. Astfel, fragmentul selectat din Actul I, Tabloul I, se constituie ca o înlănţuire de replici ale celor trei personaje: pictorul Rembrand, fotograful Zeiss şi băiatul Alagrec.
ÃŽn al treilea rând, existenţa indicaţiilor scenice susţine acelaşi caracter dramatic al operei citate. Rolul lor este de a introduce per¬sonajele, de a oferi câteva date esenţiale despre acestea (cine sunt, cu ce se ocupă, care este vârsta sau aspectul lor fizic). Spre exem¬plu, încă de la început, aflăm despre Rembrand atât un detaliu de ordin fizic, cât şi unul de ordin moral: tânăr; pictor robust şi talentat. în plus, indicaţiile scenice fixează cadrul întâmplărilor (acţiunea se petrece pe plajă, aproape de Mangalia): Un petec de faleză în apropierea Mangaliei. Pe parcurs, prin intermediul indi¬caţiilor scenice, se oferă date despre atitudinea şi comportamentul personajelor, dovedindu-se a fi mijloace importante de caracteri¬zare a celor implicaţi în acţiune.
Structurată pe baza unui conflict dramatic, acţiunea urmăreşte evoluţia personajului. Astfel, în fragmentul citat, există câteva secvenţe reprezentative în privinţa preocupărilor şi comporta¬mentului celor trei personaje. Pe plajă este instalat şevaletul lui Rembrand, un pictor talentat. în timp ce acesta lucrează, alături, pe un bolovan, stă Alagrec, un băiat de 15-16 ani, cântând la muzi¬cuţă.
După un timp, pictorul se arată nedumerit în privinţa insistenţei cu care băiatul se uită la tabloul pe care tocmai îl terminase. Faptul îl miră pe Rembrand, căci se întreabă care ar fi motivul acestei insistenţe, din moment ce Alagrec nu se mişcase de lângă el toată ziua şi îi urmărise în permanenţă gesturile.
Băiatul îşi motivează extrem de bine comportamentul. Comen¬tează cu pricepere imaginea nopţii reflectate în tablou, naturaleţea picturii, surprinzându-i pe Rembrand şi pe fotograful Zeiss. La insistenţele celor doi, Alagrec ezită să-şi continuie discursul de „critic de artă", gândindu-se că Zeiss, ironic de felul lui, îl va lua în râs. Rembrand întăreşte ideea enunţată de băiat despre la im¬presia de viaţă adevărată desprinsă din pictură.
Spre nedumerirea pictorului, şi Zeiss face un comentariu inte¬resant în privinţa relaţiei dintre arta adevărată şi viaţă. Apoi, în acelaşi stil ironic, Zeiss spune că afirmaţia lui nu face altceva decât să expliciteze comentariul băiatului. Din toate acestea, Rembrand trage concluzia că Alagrec are talent la pictură.
Fotograful schimbă sensul discuţiei, întrebând ce au la cină. Răspunsul rapid al lui Alagrec, din care reiese clar că nimic nu s-a schimbat în privinţa meniului lor, că vor mânca din nou guvizi, îl determină pe Zeiss să întrebe zeflemitor dacă nu au cumva şi compot de guvizi, aliment inexistent. La fel de ironic, îi răspunde şi Rembrand care îi reaminteşte că la mare guvizii sunt ingredien¬tul de bază al pregătirii hranei zilnice.
Dintre cele trei personaje, Rembrand atrage în mod deosebit atenţia cititorului, în primul rând prin numele său care poate fi asociat cu cel al renumitului pictor olandez din secolul al XVII-lea, Rembrandt. Indicaţiile scenice reprezintă un mijloc direct de ca¬racterizare. Prin intermediul acestora, încă de la început, se dez¬văluie nu numai profesia sa (este pictor) şi două detalii de ordin fizic (este tânăr şi robust), ci şi un detaliu de ordin moral (este ta¬lentat). Pe parcurs, aceleaşi indicaţii scenice pun în evidenţă firea sa meditativă (reflexiv).
Portretul moral al pictorului se completează cu alte câteva tră¬sături, desprinse în mod indirect, din fapte, vorbe, gesturi, rela¬ţia cu celelalte personaje şi nume. în primul rând, faptele sale şi atitudinea pe care o are la ridicarea cortinei demonstrează că este preocupat de ceea ce face, că nu se dă bătut până nu-şi duce munca la bun sfârşit: La ridicarea cortinei, Rembrand se află în picioare în faţa şevaletului şi termină de pictat drumul către Mangalia.
Este echilibrat şi cumpătat. Atitudinea lui Alagrec de a privi cu insistenţă tabloul îl miră, dar nu reacţionează impulsiv; îi as¬cultă răspunsul şi meditează asupra a ceea ce spune acesta. Firea sa echilibrată se evidenţiază aşadar şi din vorbe: Puştiul a spus un lucru foarte important... Foarte important!
ÃŽn relaţia cu prietenul său, fotograful Zeiss, demonstrează că şi el ştie să fie ironic. Neîncrezător, atunci când Zeiss se exprimă asemenea unui critic de artă, îi răspunde cu ironie: Unde ai citit tu ce spui?. Cei doi se tachinează, dialogul punând foarte bine în valoare prietenia lor solidă. Astfel, la nemulţumirea lui Zeiss referitoare la repetarea aceluiaşi meniu, exprimată prin replica ironică: Dar compot de guvizi n-avem?, Rembrand îi răspunde în acelaşi stil: Cred că în mare n-ai pretenţia să pescuiesc păstrăvi. Dacă între ei nu ar fi existat o prietenie adevărată, asemenea replici ar fi dus la supărări.
Comportamentul faţă de Alagrec scoate în evidenţă şi alte trăsături morale ale lui Rembrand. Pictorul îi ascultă cu atenţie comentariile, ceea ce demonstrează că nu este deloc îngâmfat, dimpotrivă, este modest şi preocupat de spusele băieţandrului. îi apreciază în mod deosebit ideile şi trăieşte cu bucurie revelaţia faptului că Alagrec are talent. Aşadar, el nu are doar calităţile unui pictor valoros, care permit asocierea cu pictorul olandez, ci şi pe cele ale unui om modest, prietenos, sensibil şi plin de viaţă.
ÃŽn concluzie, Geamandura de Tudor Muşatescu, aparţine ge¬nului dramatic, deoarece este împărţită în acte, scene şi tablouri, cuprinde indicaţii scenice, dialogul este modul de expunere predo¬minant şi este scris în scopul reprezentării scenice.
3.8KB
|
|
