|
catisor
Membru
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 63
|
|
Partea a III-a
Selectat din povestirea Drum la moş Anania, scrisă de Mihail Sadoveanu, fragmentul dat are ca temă conturarea portretului pădura¬rului sensibil, inimos şi devotat muncii sale.
în firul epic, apar trei personaje: pădurarul, Damian Puşcaşul şi naratorul-personaj. Implicarea naratorului în acţiune este reliefată prin verbe la persoana I: pornii, mi s-apărut, aveam de mers.
După cum se reflectă şi în titlu, Anania este personajul principal, atenţia citiorului fiind captată de atitudinea impunătoare şi de comportamentul prietenos al acestuia pe tot parcursul fragmentului.
Calităţile sale sunt evidenţiate atât prin mijloace de caracterizare directă, cât şi prin mijloace de caracterizare indirectă. încă de la început, naratorul precizează ocupaţia lui moş Anania: pădurarul statului.
Chiar dacă este în vârstă (idee desprinsă încă din titlu prin substan¬tivul moş , impune prin aspectul exterior, prezentat tot în mod direct, prin descriere: Priveam trupu-i nalt şi spătos şi pletele-i albe ca omătul. Mustăţile-i erau albe ca şi pletele. Epitetele nalt şi spătos, precum şi comparaţiile conturează parcă tipul înţeleptului legendar (aceeaşi sugestie fiind dezvăluită şi prin metafora din structura ieşi în prag portarul cetăţii). Semnificativă este apoi culoarea albă, asociată zăpezii, care pune în valoare sufletul curat, neîntinat de rău, al pă¬durarului. Aşadar, trăsăturile exterioare scot în evidenţă şi câteva dintre trăsăturile lui morale. în ciuda vârstei, dovedeşte profunzime şi agerime intelectuală, calităţi care i se citesc în privire: Obrazu-i era ras proaspăt şi ochii aveau o lucire vie şi neagră.
ÃŽn drum spre casa pădurarului, Damian Puşcaşul, prietenul narato¬rului, reflectează asupra altor calităţi ale eroului. Dragostea pentru lo¬curile în care trăieşte este pusă în lumină de către acesta prin epitetul metaforic om vechi de pădure care sugerează admiraţia sa privind îndelunga activitate a lui Anania. Trăind printre brazi, printre stânci, în locuri depărtate, a ştiut să protejeze pădurea şi a obţinut încrederea celor mari în munca sa. Aceasta este semnificaţia inversiunilor: bun pădurar şi meşter vânător, însoţite de enumeraţie şi de repetiţie: Unde a fost un urs, el l-a ştiut; unde-a trecut un cerb, el i-a găsit urma.
Firea caldă şi primitoare a bătrânului om de munte este dezvălu¬ită atât în mod direct, din cuvintele naratorului, cât şi în mod indirect, din fapte şi din vorbe. Astfel, prin epitetul prietenos şi prin verbe la imperfect, naratorul arată cât de bine au fost primiţi întotdeauna la casa lui: ne făcea un foc zdravăn, ne întindea otavă şi lăvicere şi-şi scula baba ca să ne ospăteze. Admiraţia şi dragostea pentru pazni¬cul munţilor este relevată prin adjectivul pronominal posesiv, persoana I plural, din structura: Era moş Anania al nostru.... forma de plural evi¬denţiind căldura cu care este privit de toţi cei care îl cunosc.
Ospitalitatea ce-1 caracterizează transpare şi în mod indirect din atitudinea lui şi din vorbele cu care îi primeşte: Aha! Bine-aţi venit!...
Dialogul dintre cei trei este elocvent în privinţa devotamentului eroului pentru munca sa şi a dragostei pentru vietăţile pădurii. Bătrânul Anania este o fire sensibilă, simte pulsul pădurii, se bucură de frumu¬seţile ei şi trăieşte în consonanţă cu aceasta. Ultima replică a pădu¬rarului conturează tocmai relaţia armonioasă cu universul tainic al înălţimilor: luna-i plină şi pădurea tace. Iaca aşa ies nopţile ş-ascult. Avem şi noi bucuriile noastre când învie şi se încheie codrul, da, iarna-i cu nelinişte, cu mare singurătate... Compararea sălbăticiunilor plăpânde cu nişte fraţi demonstrează sensibilitatea lui, vizibilă şi din felul lui de a vorbi.
Anii adunaţi în argintul tâmplelor îi dau calm şi echilibru, dar, ca orice om, trăieşte regretul trecerii timpului şi meditează cu nostalgie asupra îmbătrânirii fiinţei în raport cu eternitatea naturii: Ia şi noi ne petrecem vremea noastră şi scădem şi îmbătrânim, iar muntele creşte! îl suim tot mai greu... Pădurea-i tot tânără.
Toate calităţile lui moş Anania (ospitalitatea, sensibilitatea, dra¬gostea pentru pădure şi pentru „locuitorii" ei paşnici) sunt accentuate în relaţia cu cei doi călători. Modul în care îi primeşte târziu în noapte demonstrează că aceştia îi sunt prieteni vechi şi că se bucură de venirea lor.
Plăcerea de a vorbi despre împărăţia tăcerii în care vieţuieşte se desprinde şi din invitaţia pe care i-o face naratorului de a ieşi oleacă pe-afară. Grăind domol, pătrunde parcă nu numai tainele pământului, ci şi pe ale cosmosului {luna-i plină şi pădurea tace) şi uită de sine, contopindu-se cu singurătatea depărtărilor. „Muţenia" interlocutorului nu este decât un semn de admiraţie pentru „păstorul" cel înţelept şi sensibil al ţinutului de basm pe care îl stăpâneşte.
Depărtările tainice par desprinse dintr-o poveste. Păzită de munţii cei înalţi, casa lui moş Anania oferă siguranţă: Mi s-a părut că ajung la o cetate de piatră. Descrierea locurilor prin intermediul unor meta¬fore creează impresia unui spaţiu sacru, impunător prin strălucirea omătului imaculat: în lumina zăpezii, o căsuţă abia se zărea. Apariţia unei fiinţe asemănătoare celor din basm (Un lătrat iute începu să sune după o uşă: parcă era căţeaua din poveste, cu dinţi de fier şi cu măsele de oţel.) intensifică impresia de pătrundere într-un spaţiu plasat la graniţa dintre real şi imaginar.
ÃŽntr-un asemenea ţinut, bătrânul întruchipează imaginea unui per¬sonaj legendar. Sensibil, prietenos, priceput şi trăitor în singurătate, moş Anania este tipul pădurarului devotat, stăpân al înălţimilor pe care a ştiut dintotdeauna să le ferească de răutăţile oamenilor.
21.6KB
|
|
..deci
