|
catisor
Membru
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 63
|
|
III.
Fragmentul citat face parte din opera literară Amintiri din copilărie, scrisă de Ion Creangă. Această creaţie aparţine genului epic, deoarece autorul îşi exprimă în mod indirect stările, ideile şi sentimentele, acţiunea este plasată în timp şi spaţiu şi este pusă pe seama unor personaje. întâmplările sunt povestite din perspectiva unui narator prin îmbinarea naraţiunii cu dialogul şi descrierea.
O primă caracteristică a genului epic existentă în acest text este prezenţa naratorului. Ca în orice text epic, naratorul este vocea care povesteşte întâmplările constituite în firul epic. în acest text, naratorul este subiectiv, având rolul de narator-personaj deoarece prezintă întâmplări din propria copilărie. Astfel, prezenţa naratorului-personaj este evidenţiată prin folosirea verbelor şi pronumelor de persoana I, numărul singular şi plural. Atunci când propriile cuvinte sunt reproduse în vorbire directă sau narează propriile întâmplări, naratorul-personaj intervine prin comentarii precum: ziceam eu; zic eu, m-am frământat, începui, folosind verbe şi pro¬nume de persoana I, numărul singular. Dacă se referă la două dintre personajele textului: naratorul-personaj şi Zaharia, atunci sunt folo¬site verbe şi pronume la persoana I, numărul plural: ne duceam, auzeam noi, vedeam.
Verbele şi pronumele de persoana a III-a sunt folosite pentru povestirea întâmplărilor legate de alte personaje din text: răspunse mama, zise tata. Chiar substantivele mama şi tata evidenţiază faptul că naratorul are şi rolul de personaj, deoarece rememorează pro¬priile amintiri din perspectiva adultului.
Un alt element care justifică încadrarea acestui text în genul epic este prezenţa personajelor pe seama cărora sunt puse fapte şi întâm¬plări. Personajele au o identitate marcată prin substantive proprii, precum: Ioane (personajul-narator), Luca Moşneagu (vecinul), Zaharia lui Gâtlan (colegul de şcoală sau substantive comune: mama, tata.
Alături de naraţiune, dialogul conferă dinamism şi culoare, prin redarea replicilor personajelor. Limbajul este sursa umorului, iar prezenţa termenilor populari şi a regionalismelor (iştialaţi, megieşul, sclifoseşti, zburătăci, smârţoagele etc.) conferă un plus de realism faptelor şi întâmplărilor povestite.
ÃŽn acest fragment este povestit momentul plecării din sat la şcoală.
Ion (Nică se împotriveşte iniţial dorinţei mamei sale de a-1 trimite la şcoală, în ciuda modului atractiv în care aceasta îi prezintă călătoria. Nică urmează să plece împreună cu Zaharia la şcoală, fiind duşi cu căruţa de către moş Luca. Pentru a descuraja atitudinea potrivnică a băiatului, mama lui Nică apelează şi la autoritatea tatălui său. Acesta îşi motivează decizia de a-1 trimite la şcoală pentru a deveni preot prin faptul că el este cel mai mare dintre fraţi şi astfel ar putea deveni sprijin pentru ceilalţi. Toată noaptea înain¬tea plecării, Nică îşi frământă mintea cum să o înduplece pe mama sa îl dea mai bine la mănăstire decât să plece din sat.
Plecarea celor doi la şcoală are loc în dimineaţa zilei de Tăierea capului lui Ioan Botezătorul. Faptul că băieţii şi fetele din sat erau îmbrăcaţi frumos şi aveau bucurie pe feţe face despărţirea de sat şi mai grea, considerând plecarea asemenea unui exil, iar şcoala un loc în care se pierde vremea tinereţii.
Deşi vede supărarea băieţilor, moş Luca este preocupat doar să îi ducă la locul stabilit şi să se întoarcă degrabă acasă. După un popas la podul de la Timişeşti, urcă înspre codrul Paşcanilor. După ce trec de munţi, cei doi băieţi înţeleg că înstrăinarea lor este hotărâtă pentru multă vreme.
Tatăl lui Nică este unul dintre personajele conturate sumar în text. în ipostaza de tată, împovărat de o familie numeroasă şi de multe griji, reacţionează cu autoritate faţă de împotrivirea băiatului de a merge la şcoală. Solicitat de către soţia sa să îi spună băiatului ce se cuvine, ca să-şi ia nădejdea şi să-şi caute de drum, tatăl se arată posomorât. Replica scurtă mai rămâne vorbă despre asta? dovedeşte intransigenţa acestuia. înţelepciunea de părinte este pusă în evidenţă prin solidarizarea cu soţia sa, într-o atitudine comună faţă de mofturile băiatului. El reprezintă concepţia conform căreia părinţii trebuie să hotărască asupra a ceea ce este bine pentru copii: are să urmeze cum ştim noi, nu cum vrea doar nu-i de capul său! El este dominat de grija faţă de nevoile întregii familii, astfel încât consideră plecarea lui Nică la şcoală „un noroc". Fiind cel mai mare dintre fraţi, ar putea deveni un sprijin pentru ei în viitor. Prin vorbele şi atitudinea sa, tatăl lui Nică reprezintă modelul de părinte capabil să îl determine pe băiat să înţeleagă că nu-i chip de stat împotriva părinţilor.
Nostalgia povestitorului după anii copilăriei este exprimată prin evocarea acestui moment legat de plecarea din sat la şcoala de la Socola. Lectura fragmentului m-a impresionat prin farmecul dialo¬gului şi al limbajului, comentariile pline de umor ale naratorului şi ale celorlalte personaje.
Povestirea unui eveniment din propria viaţă devine, prin apel la memorie, un prilej de reflecţie cu privire la rostului şcolii şi la rolului părinţilor în destinul copiilor.
3.8KB
|
|
