|
catisor
Membru
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 63
|
|
Partea aIII-a
Poezia Interior de Otilia Cazimir aparţine genului liric, trăirile, sentimentele poetei fiind exprimate în mod direct. Sunt prezente figuri de stil care conturează imagini vizuale, auditive şi dinamice. Pronumele şi verbele la persoana I sunt mărcile eului liric. Modul de expunere este descrierea.
De o simplitate aparentă, poezia are ca idee poetică esenţială corespondenţa dintre cadrul exterior, cel al naturii autumnale, şi cel interior, intim, al casei, ambele fiind, de fapt, o reflectare a trăirilor interioare ale eului liric, măcinat de tristeţe. Acest sentiment este generat, pe de o parte, de sosirea toamnei, iar pe de altă parte, de regretul despărţirii de fiinţa iubită.
Titlul poeziei, un substantiv nearticulat, Interior, acoperă subtil conţinutul ideatic al poeziei, sugerând tocmai corespondenţa dintre stările eului liric şi natură. Ideea se întăreşte, chiar din primul vers, prin prezenţa unui verb la modul imperativ, formă afirmativă {Rămâi!,..), reluat şi în ultima structură a poeziei, dând astfel dis¬cursului liric un caracter de monolog adresat. Punctele de suspen¬sie susţin, la nivelul punctuaţiei, exprimarea regretului că toamna aduce tristeţea despărţirii. Poezia capătă astfel o construcţie sime¬trică, păstrând acelaşi ton melancolic. Lirismul textului este accen¬tuat de folosirea pronumelor şi a verbelor la persoana I (-mi, am păstrat).
Sentimentele eului liric sunt prezentate gradat, de la nedu¬merire (Rămâi!.../ Pe la ferestre a trecut un fulg...) la confuzie (Ascultă... oare ce s-aude?...) până la certitudine (Oglinda a cuprins odaia toată .
Poezia, cu evidente note de pastel, conturează imaginea toamnei prin folosirea personificării, ca figură de stil dominantă a textului. Tabloul de natură se constituie treptat, de la înregistrarea primul semn al toamnei: Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintâi..., apoi Se-ntunecă..., Se uită Toamna în odaie/Şi-mi bate-n geam cu degete de ploaie, până la alungarea trecătorilor de pe stradă: Şi nu mai trece nimeni pe stradă. Se asociază pentru prezentarea toamnei elemente specific umane (Cu haina ruptă, plină de noroi, cu plete ude/ Se uită Toamna în odaie...), creionându-se un tablou în tonuri întunecate. Fereastra constituie bariera dintre cele două spaţii, cel exterior şi cel interior. Dublul epitet aburit şi transparent notează starea de confuzie pe care o trăieşte eul liric. Absenţa soarelui, simbol clasic al luminii, al strălucirii, notată de epitetul absent, dă indicii evidente că aspiraţia spre lumină, spre căldură sufletească, rămâne doar o speranţă.
Cele două spaţii conturate în detaliu aşază elemente din cadrul naturii - fulgi, nori, ploaie, frig - alături de cele ale celui intim, al casei - fereastra, geamul. Focul, în reprezentarea sa magică învăl¬măşeşte pâlpâiri albastre/ Cu umbre nestatornice şi moi, se consti¬tuie într-un element care potenţează atmosfera. Prelungirea discretă exterior - interior transformă trăirile eului liric, dezvăluindu-i stările contradictorii sugerate de versurile: Se uită Toamna în odaie/ Şi-mi bate-n geam cu degete de ploaie./ I-e frig/ Şi a simţit, de-afară,/ Că-n suflet am păstrat un colţ de vară....
Structura finală împlineşte ideea centrală a discursului liric, prin înlăturarea speranţei că răcelii toamnei i se poate opune căldura su¬fletului, rămânând neputincioasă chemarea de a-i fi aproape fiinţa dragă: Oglinda a cuprins odaia toată/ în apa-i plumburie i-ngheţată/... Şi nu mai trece nimenea pe stradă... Biruit de tristeţe, eul liric se abandonează universului, într-un gest apropiat de cel al morţii: Afară ninge cu petale/De crizanteme artificiale...
Imaginile artistice, realizate cu mare forţă plastică, compun un imaginar specific anotimpurilor reci. Domină vizualul, realizat prin prezenţa substantivelor fereastra, focul, ploaia, oglindă, pâlpâiri, noroi, a adjectivelor aburit, transparent, albastru, ruptă, plumburie, -ngheţată. Mişcarea în acest discurs liric este gradată, conducând spre exprimarea sentimentelor de regret, fiind construită prin folo¬sirea verbelor la indicativ prezent: se-ntunecă, ninge, nu trece, ninge. Aceste imagini se îmbină armonios cu cele auditive conturate tot verbal {asculta, s-aude, bate). Prin prezenţa descrierii ca mod de expunere se realizează perfect proiecţia stărilor eului liric în natura autumnală.
Formula prozodică (cinci secvenţe strofice, cu număr variabil de versuri, cu diferite tipuri de rimă, inegale ca măsură este în concor¬danţă cu trăirile eului poetic.
Deşi poezia exprimă tristeţe, melancolie, regret, ideea lirică dez¬voltată poate fi acceptată ca un moment efemer al existenţei, care, odată traversat, va aduce, cu siguranţă, şi bucurie, şi împlinire.
21.6KB
|
|
