TEME
Forumul orei de limba si literatura romana
Lista Forumurilor Pe Tematici
TEME | Reguli | Inregistrare | Login

POZE TEME

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
Pisii pe Simpatie
Femeie
24 ani
Ialomita
cauta Barbat
24 - 44 ani
TEME / VARIANTE SUBIECTE TESTE NATIONALE 2007 / Varianta 92  
Autor
Mesaj Pagini: 1
catisor
Membru

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 63
Partea a II-a

Călimăneşti, 18.06.2007
Dragii mei bunici,
După cum ştiţi, mă aflu de câtva timp în staţiunea Călimăneşti, pe Valea Oltului, împreună cu colegii mei. Aceste zile reprezintă pentru mine o adevărată relaxare după eforturile depuse în acest an atât de important pentru noi.
Deşi am vizitat şi altădată Valea Oltului, parcă niciodată nu mi s-a părut atât de minunată ca acum. Călătorind cu autocarul pe şoseaua şerpuind de-a lungul râului, mă întrebam (într-un moment de linişte) de unde, oare, a găsit Oltul atâta forţă şi atâta curaj să-şi croiască drum prin cremenea munţilor. Câte zile, câte nopţi, câţi ani de frământări i-au trebuit, oare, pentru a se undui acum atât de liniştit? De-o parte şi de alta a malurilor se înalţă trufaşe spre cer păduri dese de foioase şi de conifere, care ne îndeamnă şi ele să le descoperim tainele. Fagii îşi dau mâna cu brazii şi ascultă vrăjiţi trilurile încântătoare ale păsărilor.
Despre staţiune, ce să vă mai spun? O ştiţi şi voi: este încântătoare, dătătoare de viaţă şi plină de farmec; aici am respirat aerul proaspăt al dimineţilor, am admirat răsăritul soarelui deasupra fagilor sau am văzut cum luna îşi ridică vârful nasului în vârful brazilor...
Vă daţi seama că toate aceste minunăţii au fost imortalizate cu minunata mea cameră-foto pe care mi-aţi dăruit-o de ziua mea şi pentru care vă mulţumesc încă o dată. Abia aştept să vă povestesc toate năzdrăvăniile colegilor mei şi să vă arăt mulţimea de fotografii. Pregătiţi un album serios, căci am făcut multe.
Până mâine, când ne vom revedea, vă sărută cu dor al/a dumneavoastră nepot/nepoată,
Măria/Marian


pus acum 16 ani
   
catisor
Membru

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 63
Partea a III-a

Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai mari prozatori ai secolului al XX-lea. Opera sa cuprinde numeroase povestiri, nuvele şi romane, temele esenţiale ale acestora fiind istoria, civilizaţia stră¬veche a satului românesc, condiţia umană şi frumuseţea inegalabilă a naturii.
Marele scriitor excelează nu numai prin arta povestirii sau prin lirismul descrierii, ci şi prin creionarea unor personaje memorabile. Unul dintre acestea este Niculăeş, personajul principal al povestirii Un om năcăjit, un copil de opt ani maturizat înainte de vreme, care, aşa cum reiese încă din titlul fragmentului, se comportă asemenea unui adult supărat şi împovărat de griji.
ÃŽn conturarea acestui personaj, autorul foloseşte diverse mijloace de caracterizare directă şi indirectă. Astfel, trăsăturile fizice ale copilului sunt prezentate prin caracterizare directă, realizată de către narator: era un copilaş palid şi mărunţel, de opt ani, cu păr buhos, fiind cel mai mic dintre copiii familiei {băiatul cel mai mititel al lui Dumitru Onişor). Tot direct, naratorul precizează că băieţelul purta o pălărioară veche, pleoştită ca o ciupercă şi nişte ciubote grele ale unui frate mai mare şi că avea ochi trişti, învăluiţi ca-ntr-o umbră cenuşie. Aceste precizări constituie, în acelaşi timp, şi mij¬loace de caracterizare indirectă, din elementele de vestimentaţie reieşind sărăcia unei familii în care se practică obiceiul ca fraţii cei mici să poarte îmbrăcămintea sau încălţămintea rămasă de la cei mai mari; de asemenea, epitetul ochi trişti prezintă trăsătura definitorie - tristeţea - a acestui copil maturizat mult prea devreme din cauza greutăţilor vieţii (moartea mamei, comportamentul brutal al tatălui care întruna blastămă şi suduie, implicarea sa în problemele gospodăriei).
Portretul moral al copilului se realizează indirect, în primul rând prin faptele, gesturile sau atitudinea sa faţă de rolul pe care îl are în familie sau faţă de persoanele cu care intră în relaţie. Ne dăm seama din fragmentul citat că Niculăeş, deşi are numai opt ani, are în cadrul familiei o sarcină bine determinată, aceea de a paşte oile, îndeplinită cu multă responsabilitate şi seriozitate, surprinzătoare şi aproape nepotrivite unui copil. Datorită grijii pe care le-o acordă, observăm că între cârdul de şase oi şi păstorul lor se stabileşte o anumită comuniune, acestea înţelegând „limbajul" şi gesturile băia¬tului {oile se opriră şi ele şi întoarseră capetele spre călăuzul lor). Apoi, el se dovedeşte foarte afectat de moartea oilor şi încearcă să se apere de învinovăţirea neexprimată direct de tatăl său {dar parcă eu ce-s vinovat?). Marea lui sensibilitate se dovedeşte atunci când îi explică adultului cu care dialoghează că cea mai dragă oiţă (cea pe care i-o lăsase mama dispărută a fost lovită şi ar putea să moară.
Felul de a vorbi al copilului, replicile lui, reprezintă un alt mijloc de caracterizare indirectă. La toate întrebările adultului, el dă răs¬punsuri cumpănite, exacte, serioase, răspunsuri din care reies marea lui îngrijorare şi responsabilitatea pe care şi-o asumă în purtarea oilor. înţelepciunea şi seriozitatea copilului se evidenţiază din tonul grav cu care răspunde întrebărilor: Sunt eu vrednic, da' acuma n-am ce purta, sunt supărat...; în primăvara asta ne-au tot căzut din oi; acu, azi, mi s-a întâmplat alta). Tristeţea sfâşietoare a copilului este trădată prin tremurul de lacrimi care-i apare în glas atunci când vorbeşte despre moartea mamei şi când conştientizează dureros că n-are cine mă spăla, n-are cine mă-ngriji, n-are cine-mi spune o vorbă bună.
ÃŽnsuşi adultul este pus în dificultate de seriozitatea (nebănuită a copilului care-1 determină să-şi schimbe atitudinea faţă de acesta. Observăm, de altfel, relaţia care se stabileşte între cele două perso¬naje: dacă, la început, naratorul-personaj i se adresează oarecum ironic şi admirativ cu apelativul măi flăcăule, după câteva replici îşi dă seama că acest apelativ este chiar potrivit copilului maturizat pre¬matur şi îi vorbeşte în continuare ca unui „om mare" (bre Niculăeş, devenind serios şi părtaş la suferinţa acestuia (zâmbetul meu pieri pe dată. Pe de altă parte, respectul lui Niculăeş faţă de străini este dovedit atât prin „cuminţenia" răspunsurilor, cât şi prin gestul de a se descoperi în momentul în care salută.
Am putea considera că şi numele personajului ar constitui un
mijloc de caracterizare indirectă, băiatul purtând numele unui sfânt protector al copiilor (Nicolae), sugerând că el însuşi are nevoie de protecţie. Diminutivarea lui ar putea fi interpretată ca o nevoie de alinare a unui copil prea serios şi prea trist sau ca pe o marcă a afec¬ţiunii pe care i-o arată naratorul.
Deşi în numai câteva rânduri, Mihail Sadoveanu realizează un personaj literar care impresionează prin profunzime, seriozitate şi sensibilitate - atribute întâlnite adesea la personajele-copii create de marele prozator (Lizuca din Dumbrava minunată.
Prin crearea acestui personaj, prin simplitatea şi solemnitatea limbajului, prin marea lecţie de viaţă care ni se oferă, remarcăm şi în această operă literară lirismul profund şi bogăţia expresivă care străbat întreaga creaţie sadoveniană.


pus acum 16 ani
   
ujocuri
Membru

Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 92
www.ujocuri.com

pus acum 14 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la